0 2 minute 2 ani

Prima seară a Festivalului TAKE OFF, organizat pe Aeroportul Caransebeș, la care a participat un număr mare de persoane, s-a încheiat fără evenimente deosebite din punct de vedere al ordinii și siguranței publice.

Polițiștii, jandarmii, pompierii militari, specialiștii Antidrog au fost prezenți în proximitatea manifestărilor organizate cu ocazia festivalului și au desfășurat activități pentru prevenirea oricăror fapte de natură penală sau contravențională.

Împreună cu specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, polițiștii de la structurile de ordine publică și siguranță școlară au desfășurat activități informativ-preventive în rândul tinerilor participanți la festival, prezentându-le ochelarii care simulează stările provocate de consumul de alcool și droguri și recomandându-le să se distreze în siguranță.

Cu toate acestea, aseară, pe timpul misiunilor de asigurare a ordinii publice la Festivalul TAKE OFF, o tânără a fost depistată având asupra sa o țigaretă confecționată, susceptibilă a fi droguri de risc, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

În acest caz au fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc, cercetările urmând a fi preluate de structurile competente.

Bogdan NAUM