0 3 minute 6 luni

Vineri, 5 aprilie, la ora 14.30, o femeie din Oțelu Roșu a avut inspirația să vină la poliție și să le spună polițiștilor că verișoara ei nu e bine și bănuiește că va face un gest extrem pentru viața ei.
Toți polițiștii care erau disponibili la acel moment în sediul instituţiei s-au mobilizat imediat și au plecat să o caute, știind foarte bine cât de importantă este fiecare clipă, cu atât mai mult cu cât persoana a refuzat categoric să fie ajutată atunci când polițiștii au luat legătura cu aceasta la telefon. Femeia și-a închis telefonul și, din păcate, nu au mai putut stabili legătura cu ea. Dar, după 30 de minute de căutări, o femeie a fost zărită pe malul râului Bistra, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
„Imediat, unul dintre polițiști și-a dat seama că este vorba despre persoana pe care o căutau și, în timp ce se apropia de ea, femeia s-a aruncat pe spate în albia râului. Fără să stea pe gânduri, colegul nostru, Flavius, a sărit în apă și a reușit să o aducă spre mal, iar cu ajutorul colegei de patrulă a scos-o afară în siguranță. După aproximativ 40 de minute, femeia primea îngrijiri medicale în ambulanță, iar apoi a fost transportată la spital. Felicitări colegilor noștri care au lucrat în echipă, contra-cronometru, și au salvat o viață! Datorită persoanei care a apelat la timp la ajutorul polițiștilor, colegii noștri au reușit să intervină până a nu fi prea târziu. Persoana este acum în siguranță, sub supraveghere medical”, se mai arată în comunicatul IPJ Caraş-Severin.
Bogdan NAUM