0 2 minute 3 luni

La sfârşitul săptămânii trecute, elevi de la Şcoala Gimnazială Zăvoi, însoţiţi de cadre didactice, familii cu copiii, Rangeri Juniori în devenire şi echipa Salvamont din Munții Țarcu au pornit, cu mic, cu mare, în excursie în Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu. În total, aproximativ 55 de participanți au străbătut cărarile muntelui în acea frumoasă zi de vară.

Lacul din vecinătatea Cabanei Cuntu a fost deliciul copiilor, care s-au bucurat de aer curat, soare, apă, verdeaţă şi mulţi mormoloci. Cei mai cutezători dintre participanţi au urcat până pe Vârful Ţarcu (2.190 m) pe poteci sălbatice ori liniştite.

De asemenea, la 12 ani de la crearea traseului tematic „În căutarea acvilei de munte”, s-a început recondiționarea panourilor care urmează traseul turistic spre Cabana Cuntu, în Munții Țarcu.

Excursia a fost organizată de Asociația Altitudine – Filiala Banat, în cadrul proiectului Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munții Țarcu, proiect finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România. (S. Rogoz)