0 2 minute 10 luni

Doi soți din Caraș-Severin avut astăzi norocul de a primi un apel telefonic de la Cristina, o poliţistă de la Serviciul Criminalistic, care i-a anunțat că a găsit un plic cu bani care e posibil să le aparțină. Oamenii, care erau la cumpărături într-un centru comercial, nici nu observaseră până în acel moment că le lipsea plicul cu bani. Imediat după ce a găsit plicul pe trotuar, în apropierea sediului poliției, tânăra poliţistă a verificat la instituțiile publice din zonă, stabilind cine ar putea fi persoanele care l-au pierdut.

„Plicul cu cele câteva sute de euro a ajuns înapoi la cei doi soți, bucuroși și recunoscători pentru gestul Cristinei, gest care ne dorim să fie un exemplu pozitiv pentru toți cei care găsesc bunuri sau bani în locuri publice.

Dincolo de spirit civic și empatie, de care a dat dovadă și colega noastră, Cristina, prin aceste gesture, arătați că respectați legea, care prevede ca bunurile găsite să fie predate în termen de 10 zile autorităților sau celor care le-au pierdut”, se arată în comunicatul de presă semnat de Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

Mădălina DOMAN