0 1 minut 2 ani

În curând, Caransebeşul va avea un nou Centru de zi, realizat prin Programul Operațional Regional, unde un număr de 330 de persoane vârstnice vor avea parte de condiții mai bune de trai, cu ajutorul fondurilor europene.

Proiectul va crește gradul de acoperire cu servicii sociale pentru grupul vulnerabil format din persoane vârstnice din oraș.

Conform unui comunicat al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, peste 6,7 milioane de lei vor fi investiți în proiect. Dintre acestea, 4,3 milioane o reprezintă fondurile nerambursabile.

Centrul de zi ar trebui finalizat în vara acestui an. (B. Meteş)