0 2 minute 2 ani

Începând cu data de 20 aprilie, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Caraș-Severin va trece, conform calendarului de activități al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București, la sistemul online de înmatriculare a vehiculelor. Pentru public, informează Cancelaria Prefectului, introducerea noului sistem vine cu următoarele avantaje:

  • Implementarea datelor se va face în timp real, fără sincronizare ulterioară, având astfel posibilitatea ca celor ce nu doresc plăcuțe de înmatriculare preferențiale să le poată fi înmânate pe loc plăcuțele și documentele de înmatriculare (dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare), nemaifiind nevoie de încă o deplasare la sediul SPCRPCIV pentru eliberare, ca până acum.
  • În cazul celor care doresc plăcuțe preferențiale, acestea vor putea fi înmânate, împreună cu documentele de înmatriculare, de două ori pe zi, la ora 12, respectiv ora 15.
  • Sistemul informatic intră în verificări automate în bazele de date interne și externe, scurtând semnificativ timpul de așteptare la ghișeu.
  • Nu mai este nevoie ca solicitantul să prezinte o cerere de înmatriculare, aceasta fiind completată automat de către sistem, iar după tipărire trebuie doar semnată.
  • Certificatul de înmatriculare va fi primit prin intermediul Poștei Române la domiciliu sau la o altă adresă din România aleasă de solicitant. Această opțiune este însă valabilă numai pentru județele care au trecut deja la noul sistem.

Geanina LUCA