0 2 minute 1 an

În noaptea de duminică spre luni, la ora 01.25, polițiști de la Secția 4 Poliție Rurală Mehadia au oprit în trafic, pe DJ 608, în comuna Cornereva, un autoturism care circula către Teregova, condus de un tânăr de 19 ani care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la testarea cu aparatul etilotest avea o alcoolemie de 0.38 mg/l alcool pur în aerul expirat, ne-a informat scms. Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

În dimineața zilei de Crăciun, la ora 06.20, polițiști de la Secția 4 Poliție Rurală Mehadia au oprit pentru control, în localitatea Valea Bolvașnița, un autoturism care se deplasa din direcția DC 30 – Valea Bolvașnița către DN 6. Fiind testat cu aparatul etilotest, conducătorul autoturismului, un tânăr de 22 de ani, din Mehadia, avea o alcoolemie de 0.95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus de polițiști la cel mai apropiat Centru de Permanență pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă tânărul a refuzat recoltarea.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, iar polițiștii continuă cercetările pentru tragerea la răspundere penală a celor vinovați.

Geanina LUCA