0 1 minut 1 an

Pompieri militari cărășeni, însoțiți de trei voluntari, printre care și Iulia Ciobanu, studentă la medicină militară și voluntar în cadrul programului „Salvator din pasiune”, le-au oferit vineri elevilor şi profesorilor din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” din Caransebeș o lecție de prim-ajutor.

„Educarea copiilor în ceea ce privește acordarea primului-ajutor trebuie să debuteze de la vârstele cele mai fragede.

Ne dorim astfel să creştem gradul de informare şi conştientizare a importanţei acordării primului-ajutor şi responsabilizarea copiilor în situaţii de urgenţă.

Chiar şi copiii pot fi SuperEroi!”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş-Severin. (G. Luca)