0 1 minut 8 luni

Tânărul fotbalist Casian Corduneanu, legitimat la Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş, a fost remarcat pentru evoluţiile sale foarte bune, iar acest lucru s-a concretizat zilele trecute printr-o adresă primită de clubul caransebeşean de la Federaţia Română de Fotbal.
Astfel, Casian Corduneanu, care joacă pe postul de atacant central, a fost invitat să participe la acţiunea de selecţie organizată de FRF marţi, 14 mai, la Arad, în vederea formării Echipei Naţionale U15 a României pentru sezonul următor.
Casian Corduneanu va împlini 14 ani în luna iulie şi este elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Traian Doda” – Corp B (fosta Şcoală Generală Nr. 8), iar CSŞ Caransebeş, echipa la care evoluează, este pe locul al doilea în Campionatul Judeţean U15 Caraş-Severin.
Cosmin VLAD