0 3 minute 3 ani

Consilierii caransebeşeni au aprobat, în şedinţa extraordinară de vineri, 13 august, a legislativului local, proiectul de hotărâre privind coridoarele de mobilitate integrată care să sprijine transportul în comun de călători, precum şi circulaţia bicicliştilor şi a pietonilor în municipiu.

De fapt, a spus primarul Felix Borcean, este vorba despre o rectificare a unei mai vechi hotărâri de consiliu local, căreia i-au fost adăugate o serie de detalii tehnice stabilite în cadrul comisiei de specialitate.

„Acum suntem într-o fază preliminară, se fac tot felul de calcule, de studii, fiindcă noi am primit o finanţare pentru studiul de fezabilitate pentru proiectul de mobilitate, şi sper să se realizeze. Este un semn bun, înseamnă că există speranţe foarte mari să putem accesa o astfel de finanţare pentru mobilitate urbană, care înseamnă piste biciclete, transport electric, reabilitarea spaţiilor pietonale. Acestea sunt obiectivele unui asemenea proiect. Acum se fac tot felul de calcule, alegerea străzilor pe care vor fi aceste piste de biciclete şi rutele pentru transportul electric cu microbuze”, a spus Felix Borcean.

Conform declaraţiilor primarului, pistele de biciclete vor fi legate unele de altele, nu vor fi izolate, dar traseele lor vor fi astfel stabilite încât să nu afecteze traficul auto. Acestea vor fi amplasate pe carosabil sau pe alte spaţii care permit acest lucru, dar în niciun caz pe trotuare. „Exact asta este menirea unui proiect de mobilitate, să favorizeze şi pietonii, dar şi bicicliştii, de a crea condiţii astfel încât şi unii, şi ceilalţi să se deplaseze în siguranţă”, a mai spus edilul.

În ceea ce priveşte principala arteră a municipiului, Felix Borcean a precizat că, probabil, pe Str. Ardealului, unde există o presiune cu parcările, nu va trece nicio pistă de biciclete, ci se va alege varianta străzilor paralele cu aceasta, pentru decongestionarea traficului, urmând să se creeze, eventual, sensuri unice.

Sonia BERGER