0 2 minute 8 luni

Sâmbătă, 27 aprilie, la Complexul Iulius Town din Timişoara s-a desfăşurat Campionatul Balcanic de Culturism şi Fitness, competiţie la care au participat sportivi din 11 ţări.
La acest concurs de înalt nivel, după cum a apreciat preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, Gabriel Toncean, caransebeşeanul Dorian Armaş, legitimat la CS Gladiator GYM Craiova, dar care se pregăteşte la Cobra Gym din municipiu, a câştigat titlurile de campion şi de vicecampion balcanic.
„Astăzi campion și vicecampion balcanic, medalii aduse pentru România, pentru Caransebeș, și simt din nou ca mi-am făcut datoria față de cei care au avut încredere în mine și m-au susținut moral. Încerc mereu să-mi reprezint țara cât de bine pot și să pun umărul la îmbunătățirea rezultatelor Lotului Național. Sunt mândru că pot face în continuare acest lucru și vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru susținerea acordată!”, a scris Dorian Armaş pe pagina sa de socializare dup obţinerea acestei performanţe.
Sorin ROGOZ