0 2 minute 3 ani

Compania Națională Poșta Română a câștigat licitația organizată de E-Distribuție Muntenia S.A. pentru citirea contoarelor clienților casnici și micilor consumatori ai furnizorului de energie electrică.

Acordurile-cadru semnate între Poșta Română și E-Distribuție Muntenia S.A. prevăd asigurarea serviciului de citire pentru contoarele consumatorilor casnici și micilor consumatori din regiunile Muntenia – pentru București și județele Ilfov și Giurgiu, Banat – pentru județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, dar și Dobrogea – pentru  județele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea. Serviciile prestate de către operatorul național de servicii poștale vor fi asigurate pentru o perioadă de 24 de luni.

Poșta Română a fost desemnată câștigătoare în urma etapelor de licitație electronică, în fața altor șase companii concurente, specializate în prestarea acestui tip de servicii. Valoarea ofertată pentru cele trei acorduri-cadru este de 21,8 milioane de lei, fără TVA, am fost informaţi de Compartimentul Comunicare al acestei instituţii. (G. Luca)