0 3 minute 2 ani

Pe site-ul Via Transilvanica a apărut recent o postare a unui îndrăgostit de drumeţii, Dorin Cicur, care, sub titlul „Jurnal”, a consemnat o serie de impresii lăsate de parcurgerea traseului Bucova – Marga – Oțelu Roșu – Caransebeș, 90 la sută reprezentând relief muntos.

„După un mic dejun tradițional, am început aventura Via Transilvanica din Țara Gugulanilor, mai exact din Marga.

După câțiva kilometri pe și de-a lungul unei foste căi ferate, unde ne-am bucurat ochii cu câteva view-uri mișto și prima căprioară care ne-a tăiat calea, am trecut o scurtă distanță pe șosea, apoi traseul ne-a dus înapoi prin sălbăticie.

În jurul orei 13 am făcut un scurt popas culinar în Oțelu Roșu, apoi a început aventura cu adevărat.

Din Glimboca, traseul face stânga și merge spre satul Var. Porțiunea asta de traseu pot spune că a scos sufletul din noi. Probabil cățărările de pe această parte de traseu nu le duceam la capăt fără ajutorul unor view-uri pe care nu le vom uita prea repede. Un loc izolat și sălbatic, pentru că pe toată porțiunea de traseu nu am întâlnit nici o persoană. Doar indicatoarele cu «Atenție la urși» ne mai făceau să găsim un strop de energie să mergem mai departe.

A urmat satul Dalci, pe care l-am lăsat repede în urmă, am făcut doar o pauză scurtă de hidratare și realimentare cu apă, am făcut câteva poze și am continuat pe o potecă mai accesibilă decât cele de care avusesem parte mai înainte.

După Dalci, am trecut pe lângă pista Aeroportului din Caransebeș și am intrat în oraș, ne-am pus ștampila în Carnetul drumețului, ne-am cazat și, după un duș care ne-a dat un refresh binemeritat, am ajuns la o terasă din centrul orașului, unde savurăm o bere rece și de unde scriu aceste rânduri.

Urmează un somn lung și probabil profund, apoi mâine continuăm cu cea mai grea parte de traseu”.

Geanina LUCA