0 9 minute 3 ani

La invitaţia Primăriei Caransebeș, reprezentată de primarul Felix Borcean şi de viceprimarul Felician Pasere, luni, 19 iulie, în Aula „1 Decembrie 1918” a avut loc o întâlnire la care au participat preşedinţi ai unor asociaţii de proprietari din municipiu, precum și reprezentanții operatorului de apă și canalizare Aquacaraş, pentru a se discuta soluțiile pentru o mai bună funcționare a rețelelor de apă și canal din oraş.

Dumitru Matei, locuitor al cartierului Pipirig, a ridicat problema apei reci, care, a afirmat el, nu este întotdeauna potabilă, ba uneori are chiar culoarea gri, în acest sens el făcând o solicitare către Aquacaraş pentru reducerea facturii către cetăţeni pentru furnizarea acestui serviciu, reuşindu-se în cele din urmă o diminuare cu 10 la sută a costurilor. Proiectul de introducere a noii canalizări la blocurile din zona Sălii Polivalente a fost, de asemenea, criticat de pensionarul caransebeşean.

Directorul SC Aquacaraş SA, Gheorghe Filipescu, a prezentat atât proiectele de ansamblu ale societăţii, cât şi detaliile tehnice concrete, specifice Caransebeşului, care nu i-au mulţumit însă pe preşedinţii asociaţiilor de proprietari sau pe cetăţenii prezenţi în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei.

„Problema calităţii apei, în raport cu costul foarte mare pe care îl resimţim cu toţii, o înţelegem, asta e negocierea, o acceptăm, dar noi plătim cea mai scumpă apă, avem cea mai proastă calitate, când ar trebui să avem cea mai ieftină apă şi de cea mai bună calitate. Asta ne deranjează pe noi”, a spus primarul Felix Borcean.

Alte probleme ridicate la întâlnire au fost cea a apometrelor din zona ACH, acest subiect iscând discuţii deosebit de aprinse din cauza pierderilor plătite de cetăţeni, şi cea a schimbării vanelor, aici intervenind şi Marius Isac, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, prezent şi el în sală.

S-a mai discutat, de asemenea, despre desfundarea reţelelor şi despre căminele din Balta Sărată şi de pe Str. Mihail Halici, care sunt pline de apă, precum şi despre citirea, în aceste condiţii, a apometrelor, făcându-se totodată şi solicitarea ca plata pentru aceste servicii să se efectueze până la sfârşitul lunii.

În cadrul conferinţei de presă susţinute după această întâlnire, primarul Felix Borcean a declarat că, în cazul de faţă, tot ce s-a obţinut au fost doar promisiuni, nu fapte concrete.

„N-o să cădem în capcana de a crede chiar totul, pentru că, de-a lungul timpului, ne-am mai confruntat cu astfel de promisiuni, dar întotdeauna avem această prezumţie de corectitudine din partea celor care transmit aceste lucruri. Sperăm ca de data aceasta să se materializeze toate cele discutate în cadrul întâlnirii, şi n-o spun pentru noi, ca administraţie, ci mai mult pentru cei care sunt beneficiari. Cel mai bun lucru e că am obţinut această informaţie, că vor începe lucrările şi în Valea Cenchii, între timp acolo s-a rezolvat problema apei, prin intervenţia noastră la acel foraj. De asemenea, sperăm că şi Staţia de tratare a apei va intra în funcţiune la capacitate maximă, iar calitatea apei în Caransebeş se va îmbunătăţi. Pe cetăţeni nu-i interesează cu ce dificultăţi se confruntă societatea care furnizează anumite servicii. Pe ei îi interesează ceea ce văd zilnic, adică o apă de o calitate îndoielnică, costuri ridicate, şi evident cu toţii dorim schimbarea acestei stări de fapt. Eu, şi noi, cei care lucrăm în Primărie, am fost tot timpul concilianţi cu Aquacaraş, am avut o relaţie bună de-a lungul anilor, indiferent de frământările politice din spatele unora sau al altora, indiferent cine a fost la conducerea punctului de lucru din Caransebeş sau la conducerea judeţeană a societăţii”, a mai spus Felix Borcean.

Viceprimarul Felician Pasere a precizat că, la solicitarea directorului Gheorghe Filipescu, de a forma o echipă comună, din care să facă parte atât reprezentanţi ai Aquacaraş, cât şi ai Primăriei, pentru a se deplasa în teren, să vadă la faţa locului problemele semnalate de cetăţeni, el s-a oferit să participe la această acţiune din partea administraţiei locale, deoarece cunoaşte foarte bine situaţia.

„M-am oferit fiindcă vreau, vrem să fim siguri că de data aceasta chiar se întâmplă lucrurile aşa cum ar trebui, vrem să vedem cu ochii noştri că ceea ce s-a promis se şi face, şi să lucrăm în echipă”, a adăugat viceprimarul municipiului.

Directorul SC Aquacaraş SA, Gheorghe Filipescu, a afirmat că problemele ridicate în cadrul întâlnirii au fost unele normale, care privesc viaţa de zi cu zi a cetăţenilor.

„În ceea ce priveşte Valea Cenchii, ea este cuprinsă pe proiectul european în valoare de 186 de milioane de euro, luna viitoare lucrarea va fi urcată pe SICAP, suma pentru Caransebeş este de 27 de milioane de euro, fără TVA, dar rezolvă problemele stringente care au mai rămas în ceea ce priveşte apa şi canalizarea, respectiv rezolvă captarea de la Zerveşti, unde există pârâul Dalci, care polua, şi rezolvă aducţiunea de cea mai bună calitate. În momentul în care vor fi parcurşi paşii legali, când se va adjudeca această lucrare, voi discuta cu constructorul care va câştiga acest contract, să înceapă cu prioritate în cartierul Valea Cenchii şi cu captarea şi aducţiunea de la Zerveşti”, a mai spus Gheorghe Filipescu.

În ceea ce priveşte lacul de la Zerveşti, este vorba despre 7 kilometri de conducte noi, de cea mai bună calitate, din ceramică, cu o garanţie de 100 de ani.

Celor de la Aquacaraş – a mai spus directorul societăţii – le dă insomnii reţeaua construită pe ISPA, care este ciuruită în întregime, şi se caută să se intervină cât mai rapid, chiar dacă acest lucru produce disconfort caransebeşenilor.

Referitor la Uzina de apă, obiectiv care trebuia inaugurat anul trecut, Gheorghe Filipescu a afirmat că ea este în proporţie de 83 la sută „în progres fizic”, ce a mai rămas de făcut fiind de datoria constructorului, nu a Aquacaraş.

Directorul operatorului judeţean de apă şi canal a mai precizat că, în luna august, în societate vor mai intra 86 de utilaje, care vor crea un plus de confort nu doar firmei, ci şi unităţilor administrativ-teritoriale, investiţia fiind de 7,5 milioane de euro. Cinci dintre aceste utilaje, a precizat Gheorghe Filipescu, sunt pentru municipiul Caransebeş.

În ceea ce priveşte mutarea sediului Exploatării Caransebeş, pentru că cetăţenilor le este peste mână să meargă în noua locaţie, directorul Aquacaraş a afirmat că va exista un birou închiriat în cadrul Primăriei, unde oamenii vor putea să-şi rezolve problemele pe care le au cu societatea.

„Iar în ceea ce priveşte problema apei în Caransebeş, îmi creează cele mai mari insomnii, mie, ca om, şi ca director general. Noi ca să dăm calitate apei pe care o furnizăm, vă dau cuvântul meu de onoare, cheltuim foarte mulţi bani. Nu e adevărat că nu e potabilă. Iau probe de trei ori pe zi. Eu nu-mi permit să dau apă nepotabilă şi să intru-n puşcărie”, a mai spus Gheorghe Filipescu.

Referitor la zvonul conform căruia Aquacaraş va tarifa apa de la cele 47 de fântâni din municipiu, directorul societăţii a afirmat că a făcut doar o inventariere a acestora, dar va avea o discuţie cu primarul Felix Borcean pe această temă, deoarece în toate oraşele aceste fântâni sunt contorizate, însă, deocamdată, la Caransebeş acest lucru nu se va întâmpla.

Acest gen de întâlniri ale conducerii Aquacaraş cu cetăţenii vor avea loc în fiecare a doua săptămână din lună.

Sonia BERGER