După ce, cu puţin timp în urmă, le-a prezentat consilierilor locali situaţia economică în care se găseşte, în momentul de faţă, Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, managerul acestuia, Adrian Dumbravă, a convocat o conferinţă de presă în care a vorbit despre planurile de viitor pe care le are în privinţa acestei unităţi medicale, în următorii patru ani de mandat.
„Suntem pe un trend bun, şi asta ne bucură pe toţi. În ceea ce priveşte planurile de viitor, în ordinea priorităţilor, primul lucru este acreditarea Laboratorului de analize medicale, din punct de vedere al calităţii, în domeniul renal. Lucrul acesta ne-ar permite să intrăm în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, şi asta ar arăta în primul rând calitatea serviciilor pe care le prestăm, adică ar fi avizate de un organism naţional. Sper ca, anul viitor, să putem să încheiem un contract de prestări servicii de laborator şi în ambulatoriu”, a spus Adrian Dumbravă.
În ceea ce priveşte Laboratorul de radiologie-imagistică medicală, acesta este în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate şi în ambulatoriu, urmând, de acum, o negociere cu o parte dintre medici, pentru ca aceştia să-şi suplimenteze programul de lucru, iar dacă nu se vor arăta disponibili, se va căuta o soluţie fie cu unul sau doi medici în plus, fie cu o altă societate, fiind vorba despre interpretarea investigaţiilor, care se poate face şi în alte locaţii, nu doar la spital.
„De asemenea, ambulatoriul de specialitate funcţionează parţial, el este prioritar pentru mine, fiindcă maturitatea acestuia şi diversitatea serviciilor pe care dorim să le oferim ne dau marea oportunitate de a pune la dispoziţia pacienţilor servicii complete în ceea ce priveşte fişele de toate tipurile – auto, de port-armă, pentru paznici sau şoferi. În plus faţă de aceste fişe, sunt contractele cu instituţiile care au nevoie de contracte prevăzute de medicina muncii, care aduc un câştig foarte mare pentru spital. Suntem competitivi ca şi preţuri, avem o poziţie bună, parcare, ceea ce alte clinici nu au, şi vrem să profităm din plin de aceste facilităţi”.
Toate aceste proiecte sunt demarate, a mai spus managerul spitalului, Laboratorul de analize medicale urmând să fie contractat până anul viitor, în primăvară, iar în ceea ce priveşte Ambulatoriul, lucrurile se vor desfăşura etapizat, de luna aceasta sau din octombrie cabinetele începând să funcţioneze pe rând, astfel încât, tot în primăvara lui 2022, să fie în totalitate la dispoziţia pacienţilor. În momentul de faţă, aici ar mai fi nevoie de nouă medici noi, a mai spus Adrian Dumbravă.
Managerul spitalului a revenit asupra unui subiect despre care vorbise, cu câteva zile înainte, în şedinţa Consiliului local, şi anume înaintarea unor plângeri către organele abilitate, vizavi de situaţia pe care a găsit-o atunci când a preluat mandatul, în luna aprilie.
„Am găsit acolo lucruri care, mie cel puţin, mi se par nelegale. Toată situaţia din trecut a spitalului mi-o asum, în sensul că o preiau şi încerc s-o îndrept. Faptele celor care au fost înaintea mea nu pot însă să mi le asum, şi acolo unde consider că sunt elemente care au dus la prejudicii, atât de ordin financiar, cât şi legal, fiindcă deocamdată suntem doar în procese, am adunat toate materialele, ca să le înainteze instituţiilor abilitate. Recunosc, au fost şi sesizări din partea instituţiilor care mi-au cerut documente cu privire la unele fapte nelegale, ca să nu zic de corupţie, care s-au petrecut în cadrul spitalului în anii trecuţi. E vorba de contracte, de partea financiară, chiar şi angajări. Nu pot să fac o estimare a prejudiciului, nu pot să-mi dau seama, pentru că aş fi subiectiv, aş arunca nişte cifre pe care de fapt le stabilesc instanţele”, a mai adăugat Adrian Dumbravă.
Sonia BERGER