0 3 minute 10 luni

În această după-amiază, în jurul orei 17, pe DN 58 A, la ieşirea din Soceni spre Ezeriş, a avut loc un accident în care au fost implicate un autoturism şi o bicicletă, ne-a informat lt. Izabela Ciocoi, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin.

La fața locului au acționat echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, cadre al Inspectoratului de Poliţie Judeţean și elicopterul SMURD de la Caransebeş. Echipajele ajunse la fața locului au constatat faptul că în urma accidentului a rezultat o victimă (biciclistul) de sex masculin, care ulterior a fost preluată de către echipajul de pe elicopter în vederea transportării la spital.

Conform informaţiilor primite de la Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, din primele cercetări, polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că, în timp ce un bărbat de 55 de ani, din comuna Ezeriș, se deplasa cu bicicleta pe o stradă lăturalnică din localitate, la pătrunderea pe DN 58A, ar fi fost surprins și acroșat de un autoturism care circula din direcția Soceni către Ezeriș, condus de un bărbat de 73 de ani, din Reșița. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice.

La rândul lor, cei de la Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne informează pe pagina oficială: „34 de minute… Atât a durat lupta pentru viață. Și da, și de această dată lupta a fost câștigată, o inimă bate în continuare. 34 de minute: în 9 minute colegii noștri au fost la Ezeriș, unde a avut loc un accident rutier. În 10 minute echipa medicală a reușit o minune, timp în care a izbutit să facă o inimă să bată din nou. În 15 minute de la momentul în care a fost îmbarcată, persoana a fost transportată de urgență la Timișoara și predată în grija medicilor. Sunteți îngerii salvatori care au reușit să readucă zâmbetul pe chipul unei persoane aflate în suferință. Ne înclinăm în fața voastră!”, se arată în postarea celor de la IGAV.

(Foto: DRDP Timişoara, IGAV)

Geanina LUCA