Un accident rutier s-a petrecut în această seară la ieșirea din localitatea Constantin Daicoviciu spre Caransebeș, pe DN6. În eveniment au fost implicate două autocamioane și un autoturism.
În urma accidentului nu s-au înregistrat persoane încarcerate. Au fost alocate forţe de intervenție din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş, care au acţionat cu o autospecială pentru stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanţă SMURD, respectiv două echipaje medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanţă Caraş-Severin, ne-a informat Anca Balint, purtător de cuvânt al ISU „Semenic”.
Până la această oră nu a fost identificat șoferul și eventualii pasagerii din autoturism, efectuându-se căutări în zona limitrofa impactului, soldate fără niciun rezultat, astfel că forțele ISU „Semenic” Caraş-Severin s-au retras la bază, urmând ca personalul Inspectoratului de Poliţie Judeţean să continue ancheta de specialitate în acest caz. Șoferii celor două autocamioane nu au necesitat transport la spital. (M. Doman)