0 2 minute 1 an

Săptămâna aceasta, polițiștii rutieri din Caraș-Severin au continuat activitățile de informare a participanților la trafic despre modificările legislative în ceea ce privește conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără permis de conducere.

Astfel, polițiști de la Serviciul Rutier au organizat miercuri o întâlnire cu conducătorii autovehiculelor de transport persoane din municipiul Caransebeș, în cadrul căreia le-au reamintit principalele obligații pe care trebuie să le respecte atunci când conduc astfel de autovehicule. În paralel cu activitățile preventive, polițiștii au continuat acțiunile de combatere a acestor cauze generatoare de accidente rutiere, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

Totodată, împreună cu reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, polițiștii Biroului Rutier Reșița i-au informat, tot miercuri, pe conducătorii auto opriți în trafic, în Reșița, cu privire la riscurile conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

În paralel cu activităţile preventive, poliţiştii au continuat acţiunile de combatere a acestor cauze generatoare de accidente rutiere. Astfel, ieri, la ora 10, polițiști de la Secția 4 Poliție Rurală Mehadia au oprit pentru control, în comuna Domașnea, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din localitate, care avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea prezenței substanțelor în organism, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.

Mădălina DOMAN