0 2 minute 1 an

În urmă cu puţin timp, pompierii caransebeşeni au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier produs pe DN6 (E70), la Zăgujeni, eveniment în care au fost implicate două autoturisme, în urma căruia nu au rezultat persoane încarcerate. Accidentul s-a soldat cu două victime conştiente, un adult şi un minor primind îngrijiri medicale la faţa locului de la echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi SMURD. Ulterior, minorul a fost transportat la CPU Caransebeș, de către ambulanţa SMURD, pentru investigații de specialitate. Echipajul din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, care a încadrat autospeciala de stingere cu apă și spumă, a asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, ne-a informat lt. Izabela Ciocoi, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş-Severin.

„Un alt accident, la care au intervenit, de această dată, pompierii reşiţeni, a avut loc pe DJ 572, între localitățile Berzovia și Vermeș, unde o mașină s-a răsturnat. Echipajele ajunse la fața locului au constatat că în urma accidentului a rezultat o singură victimă, de sex feminin, conştientă, care a primit îngrijiri medicale de la echipajul SAJ”, se mai arată în comunicatul ISU „Semenic”.

Bianca METEŞ