În urmă cu puţin timp, pe DN 58B, la ieșire din localitatea Berzovia către Gherteniș a avut loc un accident în urma căruia un autoturism s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma evenimentului rutier, două persoane au rămas încarcerate, dar conştiente. ne-a informat Iulia Rusan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Alina Boeru, ne-a informat că, din primele cercetări, s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 79 de ani, din Bocșa, conducea un autoturism din direcția Timișoara către Reșița, la intrare în localitatea Berzovia, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers şi intrând în coliziune frontală cu un stâlp de electricitate aflat în afara părții carosabile. În urma accidentului cei doi ocupanți ai autoturismului, conducătorul auto și pasagerul dreapta-față, în vârstă de 40 de ani, au rămas încarcerați.
La faţa locului au acţionat Detașamentul de Pompieri Reșița, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. În sprijin a fost chemat și elicopterul SMURD de la Caransebeş, care a transportat una dintre victime la spitalul din Timişoara, cealaltă ajungând la UPU Reşiţa cu ajutorul ambulanţei de la SAJ Caraş-Severin. (M. Doman)