Luni, 10 aprilie, cea de a doua serie de soldați profesioniști (servanți), încadrați la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al județului Caraș-Severin, și-a încheiat stagiul de pregătire inițială în carieră.
Începând de astăzi, aceștia își vor desfășura activitatea în cadrul structurilor operative ale unității, unde vor încadra autospecialele de stingere cu apă și spumă, se arată într-un comunicat de presă al ISU „Semenic”. (G. Luca)