În județul Caraș-Severin, Săptămâna Protecției Civile a debutat cu educație preventivă pe pârtiile de schi. Astfel, duminică, o echipă de paramedici din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș a fost prezentă pe pârtia Borlova din stațiunea Muntele Mic, unde au diseminat materiale de informare preventivă, referitoare la campaniile aflate în derulare la nivel național, în vederea conștientizării populației cu privire la riscurile la care este expusă.
Suplimentar, pe parcursul acestor informări, persoanelor aflate pe pârtia de schi li s-au comunicat măsuri de adoptat în caz de accidentare la schi și în caz de rătăcire în drumeții montane, ne-au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş-Severin.
Geanina LUCA