0 1 minut 1 an

Conform news.ro, preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat la sfârşitul săptămânii trecute Decretul privind acordarea Drapelului de luptă Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă care s-a deplasat în Turcia pentru a ajuta la găsirea supravieţuitorilor cutremurelor devastatoare înregistrate la începutul acestei luni.

Caransebeşeanul Cristian Brecica şi căţeluşa Vreni au făcut parte din prima echipă a acestei unităţi, formată din pompieri militari, medici, asistenţi SMURD şi voluntari ai unor ONG-uri, care a acţionat în perioada 6-15 februarie şi a reuşit să scoată de sub dărâmături patru persoane.

Ceremonia va avea loc mâine, la ora 17, la Palatul Cotroceni, şi la ea vor fi prezenţi atât Cristian Brecica, cât şi căţeluşa Vreni. (Foto: Câinii SAR Gugulania Caransebeş)

Bogdan NAUM