La sfârşitul săptămânii trecute, echipajul elicopterului SMURD Caransebeș a intervenit, alături de structurile Salvamont și personal medical din cadrul UPU-SMURD Caransebeș, pentru salvarea, cu troliul, a patru persoane accidentate pe munte.
„Colegii noștri au oferit suport aerian colegilor de la Salvamont, intervenind pentru recuperarea, cu troliul, a persoanelor accidentate si transportarea acestora, pe calea aerului, la unități spitalicești.
Reamintim faptul că Punctul de Operare Aeromedical Montan Caransebeș a fost operaționalizat la finalul anului trecut, urmând ca în acest an să fie operaționalizate două puncte noi, la Brașov și Câmpulung Moldovenesc.
În primele 6 luni ale acestui an, colegii de la Caransebeș au intervenit, în sistem integrat, pentru salvarea a 162 de persoane, victime ale accidentelor, majoritatea produse în zonele montane, precum și pacienți critici care au necesitat să fie transferați în alte unități spitalicești”, se arată pe site-ul Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I.
Geanina LUCA