0 1 minut 7 luni

În data de 15 februarie, în jurul orei 22:30, sg.-maj. Alexandru-Ioan Adamescu, jandarm aflat în serviciu de pază la Trezoreria Oțelu Roșu, a observat un autoturism cuprins de flăcări, aflat la aproximativ 5 metri de obiectivul păzit, în care se aflau trei persoane, ne-a informat Marius Săndulescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin.
Fără a ezita, subofițerul, încadrat la Detașamentul de Jandarmi Caransebeș, a intervenit prompt cu două stingătoare, reușind să stingă incendiul și să prevină extinderea focului sau producerea unor pagube mai mari, asigurând totodată siguranța persoanelor implicate. (Foto: Jandarmeria Caraș-Severin)
Cosmin VLAD