0 2 minute 7 luni

Sâmbătă, 14 februarie, în jurul orei 20.55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați prin apel 112 despre o agresiune fizică între doi bărbați.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, pe fondul unor discuții contradictorii, între un bărbat de 47 de ani și un altul în vârstă de 30 de ani, ar fi izbucnit un conflict spontan. În urma altercației, bărbatul de 47 de ani l-ar fi lovit pe cel de 30 de ani cu un obiect contondent. Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, am fost informați printr-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
În urma probatoriului administrat, la data de 15 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 47 de ani, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului. La data de 16 februarie, prin ordonanța procurorului, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
„Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai precizează în comunicatul de presă.
Bogdan NAUM