În această după-amiază, printr-un apel la Numărul Unic de Urgență 112, s-a produs un incendiu la o locuință din localitatea Marga. La fața locului a intervenit Detașamentul de Pompieri Caransebeș, cu trei autospeciale de stingere. Pentru sprijin, au fost alocate forțe și mijloace suplimentare din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, care a intervenit cu o autospecială de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă, cu un total de 16 militari, o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Oțelu Roșu, cu un echipaj, și un echipaj din cadrul SVSU Băuțar, precum și o autospecială SMURD, cu echipaj medical.
Conform unui comunicat semnat de cpt. Romulus Bojinescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin, în urma incendiului două case au ars complet și una parțial, și nu s-au înregistrat victime. (Foto: ISU „Semenic”)
Cosmin VLAD