0 3 minute 1 an

Sala Polivalentă din Reșița a găzduit astăzi Concursul de Șah Rapid „Horia Irimia – 64”, pentru șahiști vârsta de 64 de ani fiind o cifră „rotundă” și însemnând cele 64 de pătrate ale tablei de șah, acesta fiind și motivul pentru care sportivul, a cărui activitate profesională a fost legată, câțiva ani, de Caransebeș, a și finanțat această competiție. Organizatorul oficial a fost însă Asociația Județeană de Șah – președinte Mihai Bolintiș, care a fost și arbitrul concursului, competiția fiind înregistrată și la Federația Internațională de Șah.
La întrecere au participat aproape 40 de jucători de toate vârstele, de la 6 ani la 81 de ani, din Reșița, Caransebeș, Bocșa, Berzovia, Păltiniș și Carașova. După șapte runde foarte disputate, clasamentul general a fost următorul: 1 – juniorul candidat de maestru Alex-David Korcsek (CS Muncitoresc Reșița), cu 6 puncte din 7; 2 – jucătorul de categoria I Gheorghe Mihai Hock (Reșița), cu 5,5 puncte; 3 – juniorul Alin Stîngu, candidat de maestru (legitimat la CS Muncitoresc Reșița), tot cu 5,5 puncte.
La Veterani, primul s-a clasat Ioan Păduraru, urmat de Ioan Calomfirescu și de Maestrul Național Valeriu Grozav. La Juniori, pe primul loc a fost caransebeșeanul Dragoș Tămășilă, urmat de reșițenii Alexandru Pup și Vlad Guțu. Prima dintre junioare s-a clasat Ana-Emilia Cozma, legitimată la CSM Caransebeș, Bogdan Grecu a fost primul la juniori sub 12 ani, iar fratele său Zian-Matei Grecu primul la juniori sub 10 ani, ambii fiind din Păltiniș, dar legitimați la CSM Caransebeș.
„Le mulțumesc colegilor șahiști pentru surpriza făcută cu Tortul Aniversar, precum și pentru celelalte cadouri specifice cu tematică șahistă”, a scris aniversatul zilei, Horia Irimia, pe pagina sa de socializare.
Sorin ROGOZ