În această dimineață, în jurul orei 8, pe varianta ocolitoare a municipiului Caransebeș s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor patru. Din primele cercetări, un autoturism cu capacitatea 8+1, înmatriculat în Bulgaria, a intrat în coliziune față-spate cu semiremorca unui ansamblu de vehicule, înmatriculat tot în Bulgaria. Ambele autovehicule circulau în direcția Caransebeș – Lugoj. În urma accidentului a rezultat decesul pasagerei dreapta-față din microbuz și rănirea altor patru pasageri din același autoturism, toți cetățeni bulgari, care au fost transportați la spital. În autoturismul 8+1 se aflau şapte pasageri. Cei doi conducători auto, ambii cetățeni bulgari, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.
La faţa locului au intervenit două echipaje de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Caransebeș din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş-Severin, trei ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, prtecum şi ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
În urma accidentului, patru persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare, una a decedat, iar trei nu au necesitat îngrijiri suplimentare. Niciuna dintre acestea nu era de naționalitate română, ne-a informat cpt. Anca Balint, purtător de cuvânt al ISU „Semenic” Caraş-Severin.
Bogdan NAUM