0 3 minute o săptămână

Apariția recentă a cărții „Trecutul meu abia începe. Amintirile nepoatei unui general erou”, de Opritsa Dragalina-Popa, apărută anul acesta la Editura Humanitas, a fost un adevărat eveniment editorial, se arată pe site-ul revistei România eroică.
Stabilită în America de mai bine de jumătate de veac, Opritsa Dragalina-Popa, nepoata Eroului de la Jiu, generalul care are o statuie în parcul caransebeșean care îi poartă numele, nu şi-a uitat niciodată rădăcinile, strămoşii, trecutul. De ani buni ţine o legătură strânsă cu oamenii de la Cultul Eroilor. A iniţiat şi sponsorizat Premiul „Comandor Virgil Alexandru Dragalina”, în valoare de 1.000 de dolari, acordat anual, din 2014, de Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” celei mai valoroase lucrări de evocare a eroilor căzuţi în războaie.
„Trecutul meu abia începe” este prima ei carte de autor care a văzut lumina tiparului în România. Ediţia a fost îngrijită de Dumitru Dan Roman, redactorul-şef al revistei „România eroică”.
„Succesiunea atât de vie, pătimaș-nărăvașă, a situațiilor, istoriilor, imaginilor, personajelor, trăirilor, reflecțiilor îl surprinde nepregătit pe cititor și îl farmecă pe de-a-ntregul. Lucrătura necronologică a textului bogat, stufos, când molcom, când năvălitor, stimulează atenția deplină și participarea acestuia, îmbogățit sufletește, plimbat de la familia regală la tranșeele Primului și ale celui de Al Doilea Război Mondial, de la omul simplu și nevoiaș la eroul general Dragalina, la a cărui ușă de la rezerva plină de suferință a spitalului stă, neîndrăznind să intre, regele Ferdinand I Întregitorul…“, scrie Mihai Cantuniari în textul care se constituie în Cuvânt înainte.
Opritsa Dragalina-Popa s-a născut ăn anul 1942, la București, este nepoata generalului Ioan Dragalina, Eroul de la Jiu, căzut în Marele Război, în anul 1916, şi fiica băiatului cel mic al acestuia, comandorul Virgil Alexandru Dragalina, combatant, ca şi fratele său Corneliu, în ambele războaie mondiale.
În 1969, Opritsa Dragalina-Popa a fost nevoită să emigreze în America, stabilindu-se în California, împreună cu soţul său, dr. Valentin Popa.
Sonia BERGER

Lasă un răspuns