Zilele trecute, Biblioteca Municipală „Mihail Halici” din Caransebeş a primit o donaţie impresionantă, ca urmare a unui gest pe care tot mai rar îl întâlnim în ultima vreme, când cărţile şi-au pierdut locul pe care ar trebui să îl ocupe în vieţile noastre.
Directorul instituţiei caransebeşene de cultură, Mircea Moscovici, ne-a anunţat că a descoperit, recent, că mai există oameni cu suflet mare care au ca şi ţel în viaţă să facă bine şi să ajute comunitatea din care provin.
„O astfel de persoană este domnul Adrian Novăcescu, despre care nu ştim decât că e fotograf şi locuieşte la Caransebeş, căruia îi mulțumim cu toată căldura pentru generozitatea arătată Bibliotecii Municipale «Mihail Halici» din Caransebeş.
Astfel, domnul Novăcescu ne-a donat aproximativ 700 de volume de cărţi noi, puzzle-uri de 1.000 şi 1.500 de piese, dar şi numeroase jocuri de societate (Earth, Imperial Settler, Carcassonne, Catan, Gizmos, 7 wonders architects, Imhotep, Monopoly, Citadele, King of Monster Island, Lost Cities, Port Royal, Azul etc.).
Sunt multe cărţi noi, valoroase, şi trebuie să recunosc că am fost luat prin surprindere, deoarece în 20 de ani de activitate nu am mai întâlnit un asemenea gest. La o primă estimare, valoarea donaţiei se ridică la aproximativ 20.000 de lei.
Dintre acestea, unele vor ridica miza şi valoarea premiilor la concursul de lectură ,«Bătălia cărţilor», iar celelalte vor fi puse la dispoziţia grupurilor de copii ce ne vor vizita cu ocazia activităţilor extraşcolare.
De asemenea, o parte din cărţile donate vor fi relocate serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Caransebeş, în vederea constituirii unei biblioteci destinate persoanelor vârstnice, de la noul centru creat pentru această categorie de vârstă”, ne-a mai spus Mircea Moscovici.
Chiar astăzi (luni, 29 aprilie – n.r.), Adrian Novăcescu a mai venit cu un transport, cu încă opt plase pline cu cărţi şi cu jocuri.
Sonia BERGER