Via Transilvanica rămâne un proiect valoros, recunoscut la nivel internațional. Traseul a fost inclus în lista recent în destinațiilor turistice de neratat în 2025, în publicația prestigioasă CNN Travel.
„Este o bucurie să ne găsim printre atâtea locuri spectaculoase de pe Glob, chiar începi să simți că lumea asta e plină de cărări care se întâlnesc. Așa că dacă încă nu ai închis lista lucrurilor pe care vrei să le îndeplinești în acest an, pune acolo și drumeția pe Via Transilvanica” se arată pe pagina oficială a „Drumului care unește”, așa cum mai este cunoscut acest traseu.
De asemenea, la sfârșitul anului trecut, publicația National Geographic a realizat un clasament cu 25 de destinații din lume de neratat în anul 2025. Printre locații extraordinare din Guatemala, Mexic sau Thailanda, din România, Brașov se află pe listă și împarte locul cu Via Transilvanica, al cărei traseu trece prin peste 20 de localități din Caraş-Severin, respectiv Băuțar – Marga – Zăvoi – Oțelu Roșu – Glimboca – Obreja – Turnu Ruieni – Buchin – Bolvașnița – Bucoșnița – Brebu Nou – Văliug – Caransebeș – Târnova – Reșița – Carașova – Bozovici – Prigor – Lăpușnicel – Iablanița – Cornereva – Cornea – Mehadia, drept destinații care sunt musai de vizitat anul acesta.
Sonia BERGER