0 2 minute 5 luni

La iniţiativa cantautoarei Didina Curea, miercuri, 31 iulie, a avut loc o întâlnire a cercului iubitorilor de istorie și arheologie din cadrul Cenaclului „Lira” din Oțelu Roșu, ce a avut ca temă vestigiile antice descoperite pe Valea Bistrei.
În cadrul dezbaterilor, poetul Firuţ Mihuţ a prezentat o serie de date și informații legate de două importante obiective istorice situate pe raza teritorială a comunei Zăvoi, de-a lungul drumului imperial roman ce lega Tibiscum de Ulpia Traiana Samizegetusa, respectiv castrul Agmonia (Agnaviae, în denumirea sa din Tabula Peutingeriana) din localitatea Zăvoi și ansamblul denumit „Villa rustica”, descoperit în zona cimitirului din aceeași localitate.
Au mai fost prezentate, de către poetul Nicolae Preda, informații despre vestigiile din perioada romană, de pe teritoriul comunei Marga, respectiv despre așezările Margum Terrari și fortul Margum, de unde probabil se trage și numele acestei localității.
Toți cei care au luat cuvântul au subliniat importanța existenței acestor vestigii în zona Văii Bistrei, ca dovadă a locuirii neîntrerupte, din cele mai vechi timpuri, a acestor meleaguri și ca parte a etnogenezei poporului român. (M. Doman)