0 3 minute 1 an

În urma recentelor evenimente și a condițiilor meteorologice schimbătoare din zonele montane, Jandarmeria Caraş-Severin informează cetățenii care doresc să petreacă acest sfârșit de săptămână în zonele montane ale județului, cu privire la avertizarea Cod Portocaliu emisă de Administrația Națională de Meteorologie, ce va intra în vigoare la noapte, la ora 02.00, și va fi valabilă până duminică, ora 20.00.

În acest interval de timp, în zona Muntelui Mic și Țarcu vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 90-110 km/h, va ninge și va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

„Din dorinţa de a vă ști în siguranță, jandarmii montani aduc în atenția turiștilor importanța respectării indicațiilor și necesitatea informării corespunzătoare asupra condițiilor meteorologice.

De asemenea, apelăm la responsabilitatea fiecărui turist de a lua în serios avertizările și recomandările transmise de autorități, iar siguranța în mediul montan reprezintă o responsabilitate comună, care, atunci când este neglijată, pune în pericol atât cetățenii, cât și salvatorii”, se arată pe pagina de socializare a Jandarmeriei cărăşene.

Pentru prevenirea incidentelor și pentru bucuria unei experiențe montane în condiții de maximă siguranță, trebuie respectate câteva recomandări:

  • înainte de a pleca în excursie, informaţi-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus și cu prognoza meteo;
  • plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului;
  • nu vă abateţi de la traseu şi evitaţi scurtăturile;
  • pe vreme rea (ploaie, ceaţă, ninsoare), deplasaţi-vă în grup compact şi nu rămâneţi în urma grupului;
  • nu consumaţi băuturi alcoolice, deoarece acestea diminuează capacitatea de efort.

În cazul apariţiei unei situaţii de dificultate sau de risc la adresa integrităţii, sănătăţii sau a vieţii, puteţi solicita sprijinul jandarmilor montani prin intermediul Numărului Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.

Mădălina DOMAN