0 2 minute 2 ani

Atletele de la CSM Caransebeş au participat astăzi la două competiţii de mare anvergură, la ambele obţinând rezultate foarte bune. Este vorba despre Campionatul Naţional de 10 km, găzduit de Bucureşti, la care Adela Bălţoi (Dumitrescu) a ocupat locul II, în timp ce, la Timişoara SportGuru, Liliana Dragomir s-a clasat pe poziţia a doua, iar Alina Preda a urcat pe a doua treaptă a podiumului de premiere la proba de 21 km.

„Liliana Dragomir nu a putut participa la Campionatul Naţional de la Bucureşti, fiindcă a avut gripă acum zece zile şi a avut dificultăţi de respiraţie, şi atunci am hotărât să facem un antrenament la Timişoara, e bine că am prins şi concursul SportGuru. Tot aici, la Timişoara, Alina Preda a alergat la semimaraton şi a obţinut un timp foarte bun, îmbunătăţindu-şi recordul cu 6 minute. Lili, chiar şi aşa, a alergat foarte bine, la fel şi Adela Bălţoi, la Bucureşti. Una peste alta, a fost un weekend reuşit pentru noi”, ne-a spus Călin Dragomir, antrenorul celor trei atlete legitimate la CSM Caransebeş.

Sorin ROGOZ