0 2 minute 2 ani

După ce luni şi-a luat rămas-bun de la Dorian Arbănaş, mulţumindu-i acestuia pentru activitatea depusă, conducerea Clubului Progresul Ezeriş a anunţat astăzi numele viitorului antrenor al echipei: Gheorghe Mircea Manu.

„Noul nostru antrenor este un carăşean sufletist şi dornic de afirmare, născut în anul 1982, la Caransebeş! A făcut junioratul la CSŞ Caransebeş, apoi a jucat la Caromet Caransebeş în Liga a III-a, absolvind Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Vasile Goldiş Arad în anul 2008, după care a plecat în Spania, unde a jucat două sezoane, mutându-se ulterior în Italia, unde a jucat în Liga a III-a şi a IV-a pentru şase sezoane.

În anul 2018 a absolvit cursurile Şcolii de Antrenori de la Coverciano, avându-l ca profesor pe Cesare Prandelli, şi a început meseria de antrenor cu grupe de U14, U16 şi U21, trecând apoi la echipele de seniori din ligile inferioare ale fotbalului italian. De aproximativ trei luni s-a întors pe meleagurile natale, unde este dornic de afirmare şi de a pune în practică ideile însuşite în cadrul şcolii italiene de antrenori.

Îi dorim mult succes, răbdare şi putere de muncă, mulţumindu-i totodată că a acceptat provocarea noastră, într-un moment greu pentru Fotbal Club Progresul Ezeriș! Suntem convinşi că este alegerea potrivită şi că împreună vom reuşi!”, au scris cei de la Progresul Ezeriş pe pagina oficială a clubului.

Sorin ROGOZ