0 2 minute 5 luni

Sâmbătă, 27 iulie, polițiști de la Poliția Stațiunii Băile Herculane au fost sesizați de o femeie, din municipiul Timișoara despre faptul că fratele acesteia, din comuna Cornea, a amenințat-o cu acte de violență. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că ieri, în jurul orei 17.00, bărbatul, de 47 de ani ar fi amenințat-o pe sora acestuia, de 49 de ani, cu acte de violență, pe fondul unor discuții contradictorii legate de dreptul asupra unor proprietăți.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent și s-a emis un ordin de protecție provizoriu prin care s-a dispus montarea unui dispozitiv de monitorizare electronică a bărbatului de 47 de ani, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Cercetările sunt continuate în acest caz sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Bianca METEŞ