0 2 minute 2 ani

Azi-noapte, la ora 0.15, polițiștii de la Poliția Orașului Oțelu Roșu au fost sesizați despre faptul că pe Strada Republicii din localitate, o persoană a căzut de pe bicicletă, rănindu-se. La fața locului a fost identificat un bărbat de 64 de ani, din Oțelu Roșu, care, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe trotuarul Străzii Republicii, din direcția Hațeg către Caransebeș, s-ar fi dezechilibrat, căzând de pe bicicletă, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

La testarea cu aparatul etilotest acesta avea o alcoolemie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fiind rănit ușor.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă de 870 de lei pentru conducerea unei biciclete pe drumurile publice sub influența alcoolului.

Mădălina Doman