0 4 minute 2 ani

Astăzi, între orele 11 şi 15, polițiștii rutieri cărășeni, cu sprijinul cadrelor de la Serviciile Rutiere Timiș, Hunedoara, Gorj și Mehedinți, au desfășurat acțiuni comune, în sistem integrat, pe drumurile publice din Caraș-Severin, cu precădere pe Drumurile naționale și pe Drumul European E 70.

Astfel, aproximativ 90 de polițiști rutieri și cu atribuții pe linie de poliție rutieră au acționat atât în localități, cât și în afara acestora, cu mijloacele tehnice din dotare, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice.

Timp de patru ore, în urma abaterilor constatate, au fost aplicate 349 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe, 266, pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 12 permise de conducere, dintre care cinci pentru depășirea limitelor de viteză și patru pentru efectuarea de manevre de depășire neregulamentară, și au fost retrase opt certificate de înmatriculare. Totodată, polițiștii rutieri au constatat patru fapte de natură penală, două pentru conducerea sub influența alcoolului, una pentru refuz de recoltare probe biologice și una pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De exemplu – am fost informaţi de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin –, echipajul care acționa pe DN 68, pe raza comunei Obreja, a depistat un autoturism care circula din direcția Oțelu Roșu – Caransebeș cu viteza de 97 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 km/h, la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto stabilindu-se că acesta avea o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional și pentru depășirea limitei legale de viteză.

Un alt echipaj de poliție care acționa pe DN 6, în zona Stațiunii Băile Herculane, a oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, care, la testarea cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din verificări, s-a stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat. În continuare, acesta a fost condus la cea mai apropiată unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice, bărbatul de 45 de ani refuzând recoltarea. Și în acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, se mai arată în comunicatul de presă al IPJ Caraş-Severin.

Bogdan NAUM