0 2 minute 7 luni

Miercuri, 3 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin, au efectuat patru percheziții domiciliare într-o localitate din județul Caraș-Severin, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
Din materialul probator administrat a reieșit faptul că, în perioada iunie 2020 – aprilie 2021, trei persoane ar fi procurat și distribuit, prin intermediul unei platforme online, înregistrări video în care apar minori cu vârste de aproximativ 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Față de trei persoane bănuite de comiterea faptelor au fost emise mandate de aducere, urmând a fi conduse la audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul Biroului de Analiză a Informațiilor Caraș-Severin – Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin.
În comunicatul de presă al IPJ Caraş-Severin se mai precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Bogdan NAUM