0 2 minute 3 ani

„Tineretul Național Liberal Caraș-Severin are echipă nouă de conducere aleasă statutar, în cadrul Conferinței Județene de astăzi: Andra Stroe – Președinte; Prim-vicepreședinți: Alfred Loba, Cosmin Belci; Vicepreședinți: Robert Ursu, Alin Tulburean, Alex Teodorescu, Darius Enache, Ionuț Crăciunescu, Deian Ichim, Michael Dodoi, Alexandru Sporea; Membri: Ovidiu Chimigeriu, Alex Gabriel Cojocaru, Alexandru Chelaru, Bogdan Ștefănică, Daniel Ungureanu, Florin Topliceanu, Sergiu Crîsnic, Ionuț Vela, Lavinius Dunărinţu, Ionel Micșa, Aida Bojinescu, Anamaria Șerban, Vlad Bistrian, Petru Miculescu, Bogdan Miloș; Secretar General – Daniel Mihai Amariei; Secretari generali-adjuncți: Alina Goiți, Nadia Alexandra Popescu.

Echipa noastră se extinde. Așadar, îi așteptăm alături de noi pe toți cei cu sufletul tânăr care își doresc să se implice, care simt și cred liberal”, au transmis tinerii liberali cărăşeni prin intermediul unui comunicat de presă.

La rândul său, noul preşedinte al organizaţiei, Andra Stroe, a ţinut să transmită un mesaj cu acest prilej.

„De astăzi, TNL Caraș-Severin are o nouă echipă de conducere, mai puternică, mai profesionistă și mai dinamică.

Le mulțumesc colegilor mei pentru încredere și pentru că mi-au oferit, din nou, șansa și responsabilitatea să le fiu Președinte. Îi asigur că, indiferent de funcții, noi toți suntem o echipă. Doar împreună, în această formulă, vom obține rezultate clare, vizibile și de necontestat. Avem susținere, oameni inteligenți și idei bune, și avem și rețeta succesului!”.