Terenurile din proximitatea râului Timiș exploatate în diverse scopuri și care acum sunt abandonate pot fi soluții bazate pe natură NBS, prin reecologizare și reconectarea acestora la râu.
Beneficiul e unul major: reducerea riscului la inundații și secetă (acestea acționând ca zone de acumulare) și îmbunătățirea biodiversității arealului, ne-au informat reprezentanţii Apelor Române Banat.
„Acest lucru ar fi posibil prin implementarea soluţiilor bazate pe natură, pe terenuri private, în proiectul Land4Climate, unde ABA Banat este partener alături de alţii din Austria, Germania, Republica Cehă, Italia şi Slovacia. Proiectul european Land4Climate vine cu soluții bazate pe natură pentru adaptarea la schimbările climatice în Bazinul Timișului Superior”, se mai arată în comunicat.
Land4Climate are ca obiectiv conștientizarea beneficiilor aduse de soluțiile bazate pe natură pe terenuri private, în regiuni deja afectate de problemele legate de schimbările climatice, cum ar fi inundații, secete, incendii, pierderea biodiversității și degradarea solului.
ABA Banat face parte din acest proiect pentru următorii patru ani, alături de şase țări europene care propun și zonele-pilot. Astfel, zona-pilot a României este tronsonul mijlociu al râului Timiş, situat între localităţile Caransebeş şi Lugoj.
„Acțiunile propuse de ABA Banat includ îmbunătățirea conectivității laterale a cursului de apă prin extinderea zonelor umede şi îmbunătățirea habitatelor de pe malul râului Timiș prin plantare de arbori și vegetație. Acestea au scopul de a reduce riscul la inundații și a crește rezerva de apă din pânza freatică pentru perioadele secetoase. Proprietarii de terenuri din vecinătatea râului Timiş, respectiv Caransebeş – Lugoj, sunt esenţiali pentru proiect, deoarece pot participa cu propriile terenuri la implementarea soluțiilor bazate pe natură. Succesul proiectului dorește să creeze o emulație pentru extinderea aplicării acestor tipuri de măsuri pe terenuri private la o scară largă”, se mai arată în comunicat.
Perioada de implementare a proiectului Land4Climate este 2023-2027.
Valoarea totală a proiectului este de 12,9 milioane de euro. Valoarea proiectului alocată pentru ABA Banat este de 1,3 milioane de euro.
Fondurile sunt asigurate integral prin Programul Horizon Europe Climate. (Foto: ABA Banat)
Bianca METEŞ