0 3 minute o lună

Sâmbătă, 17 decembrie, a avut loc cea de-a doua ediție a Târgului de Crăciun organizat de Primăria comunei Băuțar, în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin. Anul acesta, Târgul a beneficiat și de sprijinul acordat de doi sponsori – Gheorghe Colcear și Marius Bârsilă jr.

În ciuda condițiilor meteo vitrege, care s-au manifestat pe tot parcursul zilei, putem spune că participarea a fost una numeroasă. În deschiderea evenimentului a luat cuvântul Romeo Răduță, primarul comunei Băuțar, un susținător fervent al culturii și tradițiilor locale cărora le acordă o atenție deosebită atât prin alocarea de resurse umane, cât și materiale. A fost organizată, cu acest prilej, o expoziție gastronomică cu produse locale – produse de casă, produse de panificație, produse de carne, compoturi, dulceață, suc natural, vin fiert, răchie, dulciuri, produse lactate, prăjituri tradiționale, turtă dulce, precum și o expoziție de artă tradițională meșteșugărească locală – decorațiuni, articole lucrate manual etc..

La târg s-au servit celor prezenți vin fiert, ceai cald, precum și produse locale din carne de porc, specifice sezonului. La acest târg am putut admira şi cumpăra cele mai frumoase decorațiuni realizate manual de elevii școlilor de pe raza comunei. Bucuria Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos a fost vestită de formațiile de colindători ai tuturor confesiunilor religioase, precum și de elevii şcolilor gimnaziale de pe raza comunei.

Comitetul de organizare al Târgului a fost format din prof. Marinela Răduță – coordonator, Aurelian Csaholczi – consilierul primarului, Ionela Motea – reprezentanta părinților în Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale Băuțar și preotul Romulus Frîncu. Prezentarea a fost făcută de Adela Jurchescu. Nu în ultimul rând, aducem mulțumiri pentru implicare în buna desfășurare a manifestării lui Gheorghe Tuștean – viceprimar, Cristiana Bugar – secretar al comunei, reprezentanta femeilor din primărie, consilierilor locali, care tot timpul au fost alături și au sprijinit orice demers, angajaților primăriei, fără de care nu puteam duce la bun sfârșit acest eveniment de suflet. Se cuvine să menționăm și sprijinul acordat de cele trei composesorate de pe raza comunei, care întotdeauna au sprijinit activitățile susținute ale primarului desfășurate în slujba comunității al cărei reprezentant este.

Romulus FRÎNCU