Luni, 1 august, polițiști de la Secția 10 Poliție Rurală Oțelu Roșu au identificat un bărbat de 25 de ani din comuna Zăvoi, bănuit de sustragerea, în perioada aprilie – iulie anul acesta, a mai multor bunuri din locuințele a două persoane din satul Măru.
Astfel, cel în cauză este bănuit că ar fi pătruns în locuințele unor persoane plecate la muncă în străinătate, iar din interior ar fi sustras bunuri în valoare de peste 12.000 de lei, respectiv un televizor, două laptopuri, o unitate de calculator, unelte electrice, geamuri termopan și un ceas de mână, bunuri pe care le-ar vândut ulterior către diferite persoane, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
În urma investigațiilor, polițiștii au recuperat aproximativ 90% din bunurile sustrase, care urmează a fi restituite persoanelor vătămate.
De asemenea, bărbatul de 25 de ani a fost depistat de către polițiști, sâmbătă, 30 iulie, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Oțelu Roșu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, în cursul zilei de astăzi bărbatul bănuit urmând a fi reținut pentru 24 de ore.
Mădălina DOMANv