0 2 minute 1 an

Luni, 11 decembrie, la ora 19.10, polițiști de la Secția 4 Poliție Mehadia au oprit pentru control, pe DJ 608, un autoturism care circula din direcția DN6 către comuna Cornereva, la volanul căruia se afla un bărbat de 31 de ani din comuna Teregova.

Bărbatul a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultând o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma testării au rezultat suspiciuni rezonabile cu privire la consumul de substanțe psihoactive. Totodată, polițiștii au constatat că numărul de înmatriculare montat pe autoturism era fals, autoturismului în cauză fiindu-i atribuit un alt număr de înmatriculare, iar plăcuțele aferente respectivului număr de înmatriculare figurau reținute, ne-au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

Bărbatul a fost condus la cel mai apropiat centru medical de permanență, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea concentrației de alcool și prezenței substanțelor psihoactive în sânge.

În acest caz, cercetările sunt continuate pentru infracțiunile de conducere sub influența alcoolului și a altor substanțe și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Mădălina DOMAN