0 2 minute 11 luni

Sâmbătă, 5 august, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş a avut loc ediţia cu numărul 10 a Stelelor Banatului, competiţie de Old boys la care au luat parte  şase echipe, care au jucat în sistem turneu, împărţite pe două grupe, pe teren redus, în formula 7 + 1.

Au fost prezente formaţiile Poli Timişoara, UTA Arad, Corvinul Hunedoara, AS Berzasca şi două echipe din Caransebeş – ERA 1 şi ERA 2, CSM Reşiţa neputând să vină, deoarece această echipă a susţinut meciul din prima etapă a Ligii a II-a, cu Unirea Slobozia.

„Este ediţia a zecea a acestui eveniment sportiv pe care îl organizez cu plăcere e una jubiliară şi o voi ţine întotdeauna, în amintirea unei tinereţi frumoase trăite pe terenul de fotbal, a unor prietenii deosebite pe care le-am legat, astăzi având onoarea să-mi fie alături Gheorghe Chimiuc, fostul meu coleg de la Timişoara din 1967-1968, om de lot olimpic al României, mare fotbalist al Timişoarei. Au venit şi foşti colegi de-ai mei de la Lugoj, din perioada 1973-1974, care nu joacă, dar participă măcar cu privirea. Tot ce fac eu cu acest eveniment sportiv e pentru a încerca să dau înapoi puţin, foarte puţin din ceea ce mi-a dat fotbalul mie”, ne-a spus organizatorul acestei competiţii, Dan Avram.

Disputat pe o căldură sufocantă, turneul a fost câştigat de Poli Timişoara, care a trecut în finală de Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-1, pe locul trei clasându-se AS Berzasca, echipă care s-a impus, în finala mică, în faţa celor de la ERA 1 Caransebeş, cu scorul de 3-1.

Sorin ROGOZ

Foto: Mihai OANCEA