0 3 minute 2 ani

După ce, la jumătatea lunii martie, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis să anuleze licitaţia pentru proiectarea Autostrăzii A6 (Autostrada Sudului), de la Craiova la Drobeta Turnu Severin și până la Lugoj, cu trecere prin Caransebeş, pe motiv că, pe o lungime de aproximativ 30 de km, traseul s-ar fi suprapus cu un alt proiect, de la Craiova la Târgu Jiu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, imediat după aceea, că Studiul de Fezabilitate va fi scos totuşi la licitaţie, dar pe cinci loturi.

În cursul zilei de ieri, Sorin Grindeanu a scris pe pagina sa de socializare că „s-a terminat cu șantajul practicat de unii constructori asupra Companiilor de stat care derulează proiecte publice, rezilierile contractelor punând acele firme pe o «listă neagră», ele nemaiputând participa la licitații ale Statului român, acum certificatele negative eliberându-se și în faze intermediare, potrivit recentelor modificări din legislația achizițiilor publice”. Aceste prevederi, mai scrie ministrul Transporturilor, se aplică inclusiv contractelor în derulare.

Pe lângă alte exemple, Grindeanu s-a referit şi la tronsonul de drum care va trece prin Caransebeş, la începutul săptămânii viitoare urmând să înceapă procedurile pentru relansarea contractului privind realizarea Studiului de Fezabilitate necesar Drumului Expres Craiova – Lugoj.

„Licitația anterioară pentru realizarea acestui Drum Expres prevedea o perioadă de patru ani pentru realizarea Studiului de Fezabilitate. După ce licitația a ajuns la final, câștigătorul a fost contestat și Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a cerut reevalurea atribuirii.  Să lansezi 250 km într-un singur contract și să pui un termen de 4 ani pentru un SF, arată că nu vrei de fapt să realizezi acest proiect! Acum, contractul va fi lansat în licitație pe loturi, de la Filiași la Lugoj, și va dura maximum doi ani. Este decizia corectă”, a scris ministrul Transporturilor pe pagina sa de socializare.

Sonia BERGER