Joi, 21 martie, la ora 09.34, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, pe DN 6, în afara localității Petroșnița, un ansamblu de vehicule condus de un cetățean bulgar de 33 de ani, din direcția Orșova către Caransebeș.
Polițiștii l-au testat pe bărbat cu aparatul din dotare, rezultând suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Conform procedurii, bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, acesta refuzând recoltarea.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, iar cercetările continuă. (M. Doman)