
Evenimentul s-a petrecut astăzi, în jurul orei 15.00, când polițistul se afla în timpul liber, împreună cu cei doi copii ai săi, pe terenul de fotbal din localitate. Omul legii a observat un grup de băieți care se jucau cu mingea, iar, la un moment dat, a văzut cum unul dintre ei s-a prăbușit inconștient pe pământ.
Fără sa stea pe gânduri, polițistul a intervenit imediat, oferindu-i primul-ajutor, efectuând-i masaj cardiac, după care a sunat la 112, iar tânărul de 18 ani a fost preluat și transportat de urgență la o unitate medicală pentru investigații medicale amănunțite, informeză Sindicatul Europol Caraș-Severin.
„Datorită intervenției rapide a colegului nostru, băiatul a fost preluat conștient de către echipajele medicale. În cei 21 de ani de activitate în slujba cetăţenilor, poliţistul cărășean a devenit un exemplu de devotament şi curaj, acţionând de fiecare dată cu profesionalism şi motivat de dorinţa de a-şi ajuta semenii aflaţi la nevoie. Suntem mândri de el și de dedicarea sa!”, se mai arată în comunicat. (Foto: Sindicatul Europol Caraș-Severin)
Cosmin VLAD