Conform unui comunicat al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, pe Centura municipiului Caransebeș continuă zilnic lucrările de reparații, în vederea eliminării zonelor cu degradări ale carosabilului. Începând cu această săptămână, se intervine cu mixtură asfaltică la cald, prin intermediul echipelor antreprenorului care asigură întreținerea curentă a părții carosabile, Drumuri și Poduri Banat – DPB.
În comunicat se mai orecizează că reparațiile realizate anterior cu mixtură stocabilă pot necesita reluare, întrucât acest tip de intervenție are caracter temporar și este supus unor solicitări accentuate.
Lucrările vor continua și în perioada următoare, ori de câte ori va fi necesar, până la remedierea completă a degradărilor. Reparații au loc, cu mixtură stocabilă, în regie proprie, și pe DN 6, pe tronsonul Topleț – Cornea.
Sectoarele afectate sunt semnalizate cu indicatorul de avertizare „Drum cu denivelări”. De asemenea, pe unele sectoare au fost instituite restricții de viteză de până la 30 km/h și au fost amplasate panouri de „Drum în lucru”.
De asemenea, reprezentanții instituției recomandă participanților la trafic să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte semnificația indicatoarelor rutiere. (Foto: DRDP Timișoara)
Sonia BERGER